Încă un an se mistuiește
În zarea soarelui apus
Iar noul an ușor mijește
Ca-n fapt de seară, luna, sus.

Viața trece-n mare grabă
Iar Tu mi-ai spus de-atâtea ori
Să fiu pe-a mea cale pribeagă,
Pân' la sfârșit mulțumitor...

Privesc în urmă, jos, în vale:
Voit-am cerul să-l aleg
Dar am cules lacrimi amare
Și la sfârșit de an Te-ntreb:

"Să-Ți mulțumesc pentru durere? ...
Să-Ți mulțumesc pentru-ntristări? ...
Să-Ți mulțumesc că n-am putere? ...
Să-Ți mulțumesc pentru-ncercări? ...

Să-Ți mulțumesc pentru vrăjmașii
Ce mă derâd și îmi pândesc
Și rugăciunile și pașii
Sperând c-am să mă prăbușesc? ...

Să-Ți mulțumesc și pentru lipsuri
Sau pentru bolile din trup? ...
Să-Ți mulțumesc și că sunt singur
Iar cerul mi-e închis de mult? ... "

Bineînțeles! Cu siguranță!
Eu pentru toate-Ți mulțumesc
Și-atât cât voi mai fi în viață
Nicicând nu am să contenesc!

Chiar de nu va-nflori smochinul,
Nici vița rodul nu-și va da,
Chiar de nu va rodi măslinul,
Eu totuși Te voi lăuda!

Chiar dacă sec va fi pământul
Și câmpul hrana nu-și va da,
Tot mă voi bucura în Tine,
În orice vreme-Ți voi cânta!

Te voi lăuda și-n încercare,
Și-atunci chiar Îți voi mulțumi;
Cât vei lăsa-n mine suflare
Mereu, mereu, Te voi slăvi!